Ce înseamnă în 2021 sintagma "abilități noi" și cum se transformă educația într-un prezent în care lucrurile se schimbă de la un comunicat la altul?

Cum putem să facem educația în 2021 potrivită pentru nevoile copiilor noștri, dar și pentru viitorul lor?

De ce au părinții nevoie și cum se pot pregăti să-i ghideze în acest viitor?

La aceste întrebări și la altele asemenea ne-au răspuns invitații noștri, profesioniști din domenii diverse, în cadrul evenimentului online "Abilități noi și educația în 2021. De ce are nevoie copilul tău?". Puteți urmări discuția la finalul articolului.

În acest articol vă prezentăm perspectiva Ancăi Gânscă, mamă în pandemie, manager de programe și coordonator comunicare la Fundație Comunitară Brașov.

Se tot vorbește despre abilități noi, despre soft skills și cum ar trebui să punem accentul în educație pe aceste abilități pentru a pregăti generațiile tinere de un viitor fluid: reziliență, adaptare, flexibilitate, gândire critică, cooperare, empatie și așa mai departe. Din perspectiva unei mame și ONG-iste, cum arată viitorul copiilor și cum vi-l imaginați voi?

Îmi este greu să îmi imaginez viitorul, îmi este destul de dificil să mă văd eu în vârstă. Când văd oameni simpatici în vârstă, atunci mă gândesc și îmi pun întrebarea: „eu cum voi fi? Ce voi face? Voi fi implicată in creșterea nepoților? Îi voi duce în vacanțe și îi voi plimba sau mă voi concentra pe activitățile mele, pe cuplu?”. Viitorul pare undeva departe, încă.

Referitor la copii, auzisem la un moment dat într-un curs de parenting, și chiar mi-a rămas în minte, ideea următoare: aș vrea să îi invit pe părinții care ne citesc să facă acest exercițiu - să deseneze cum ar vrea să arate copilul lor la 20 de ani. Să îl descrie, să spună cum va fi, să scrie abilitățile, competențele dorite pentru el și să se concentreze de pe acum să îl crească în direcția dorită. Ce înseamna asta? Să gândesti pe termen lung. Vrei un copil cu idei, cu o voce, în stare să își susțină cu argumente ceea ce gândește? Probabil că majoritatea ne-am dori un astfel de copil. Dar pe termen mai scurt pare dificil sa trăiești cu un astfel de copil, așa că posibil să ni-l dorim obedient, să fie ascultător, să facă așa cum îi spunem noi, părinții. Dacă este un astfel de copil, foarte posibil că în câțiva ani, ca preadolescent și adolescent, să asculte mai degrabă de liderul grupului de prieteni decât să se mai identifice cu valorile familiei. Aici cred ca este de lucrat: să nu uităm obiectivul pe termen lung și să găsim echilibrul în a jongla și cu ce se întâmplă în prezent, uneori ca părinți de copii mici, spunând la finalul zilei: „ce bine că am supraviețuit încă unei zile!”.

Pentru mine, de exemplu, este important să cresc copii care să se simtă bine în pielea lor, să fie fericiți cu cine sunt, să aibă valori comune cu ale mele și să se gândească și la ceilalți, să fie empatici. Cred că la copiii mici, aceasta este una dintre probleme, nu sunt natural empatici (nimeni nu este, ne naștem cu această capacitate de a fi empatici, dar este un comportament pe care îl învățăm). Și atunci, ai nevoie de răbdare pentru a explica de foarte multe ori, în mai multe moduri posibile, anumite comportamente neplăcute. Și, foarte important, de fiecare dată să încerci să faci diferența între comportament și copil, să nu pui egal între, și nici etichete.

Copilul nu este prost, rău, urât, nesimțit etc. El are comportamente și face lucruri care nouă nu ne plac, așa că ar fi fain să îl încurajăm ca mai departe, nici el să nu pună aceste etichete în rândul colegilor, prietenilor. Să rupem cumva cercul acesta al etichetelor.

În concluzie, un copil care se simte iubit, se simte bine în familia lui, se simte bine în pielea lui, cred că are toate șansele să crească și să se adapteze oricărui viitor. Eu chiar sper că așa o să fie și încerc să îi ofer variante de activități care să îl deschidă.

Copiii se adaptează mult mai ușor schimbărilor și în toată această perioadă am învățat de la ei să fim mai proactivi, să dezvoltăm spiritul ludic și să îmbrățișăm noutatatea chiar și atunci când facem față unor provocări. Pe ce ar trebui să punem accent, ca părinți, pentru o dezvoltare armonioasă a competențelor sociale, în condițiile în care interacțiunea lor cu ceilalți se desfășoară predominant în mediul online? Cum îi putem ajuta să evolueze?

Aș vrea să fac un disclaimer. Fără să vă invit să încălcați regulile, dacă privim în urmă, cred că sunt câteva lecții de învățat. Vi le prezint pe ale mele.

1. E nevoie ca fiecare dintre noi să înțelegem de ce anume ne este frică într-un context. Poate să ne fie de boală, de spital, de moarte etc. Să ne ascultam, să fim empatici cu noi înșine pentru a putea să explicăm și să ghidăm mai departe copiii. Dacă pentru noi nu este clar, o să ne fie greu să îi facem pe ei să vorbească despre ceea ce simt, fără să îi judecăm, fără să le arătăm cum este bine, să îi ascultăm cu adevărat, așa cum am face cu un prieten.

2. Să găsim un echilibru în încercarea de a ne adapta la noul context, fără să cădem in extreme. Cu toată sinceritatea, deși mi-a fost foarte frică să nu fie nevoie să ajung într-un spital din România, nu am intrat deloc în jocul dezinfectării sau al izolării extreme. Deși ne-am spălat de zeci de ori pe mâini în fiecare zi, am fost stricți la această regulă (eram și înainte), nu am dezinfectat mai nimic din ce intra în casă.

3. Fără să vă invit să nu respectați regulile, cred că unele măsuri trebuie puțin filtrate și adaptate. Apropo de copii, cu siguranță, fiecare are un coleg, un vecin, cu care se înțelege mai bine. De ce să nu ai un fel de acord foarte clar cu acea familie, în care să le oferi copiilor contexte pentru a se vedea? În care nu vă vedeți cu alte familii, păstrați riscurile spre minim, dar cu toate acestea, nu ții copilul complet închis în casă.

Ai doi copii, de 5 și 7 ani. Cum ai gestionat situația în care cel mai mare a intrat în clasa I la școala online? Din perspectiva aceasta, ce ai învățat în 2020, vrei să aplici în 2021 și crezi că ar fi și altor părinți de ajutor? Cum ți-a fost ție, ca părinte, în această perioadă?

Eu am sondat un pic în jurul meu și chiar le-am întrebat și pe colegele mele de la Fundația Comunitară Brașov, mame și ele, dar care au copii mai mari, de 8-14 ani, să îmi spună 2 lucruri pozitive și 2 lucruri negative din 2020. Iată ce top a ieșit:

Lucruri pozitive:

mai mult timp părinți-copii
mai multă implicare a părinților în activitatea școlară a copiilor
autocunoaștere/ timp cu propria persoană
implicarea mai mare a copiilor în treburile din familie (gătit, curățenie, planuri pentru petrecerea timpului liber)
program mai flexibil

Lucruri negative:

socializarea copiilor s-a redus mult la cea digitală
supraîncărcarea mamelor
prea mult timp pe ecrane si lipsa de socializare cu ceilalți copii
fofilarea de la ore (în afara paginii cu ora, mai erau încă 2-3 deschise)
lipsa mișcării

Să vă povestesc ce am făcut noi și de ce nu mi s-a părut chiar atât de greu anul 2020:

Am avut norocul ca mama mea să stea în prima perioadă de izolare (martie-aprilie) la noi și ne-a fost de mare ajutor în casă, mi-a dat și mie timp pentru mine. Am început să fac sport, să ma mai văd cu lumea, totul online.

Legat de copii, am încercat să ne împărțim destul de mult sarcinile. Soțul meu a lucrat din aceeași cameră cât timp copilul făcea școala online (el a început clasa pregătitoare în toamnă și în primă fază a mers fizic la școală purtând mască), pentru a-l putea ajuta dacă avea nevoie de ceva tehnic. Lucrurile au decurs ok. După câteva săptămâni, copilul a rămas singur, ieșea în pauză, ne ruga să îl anunțăm să intre la următoarea oră. Practic, dimineața noastră era împărțită în intervale de 35 de minute de școală, apoi 15 minute pauză, în care se jucau frații, și chiar se bucurau de regăsire.

· Cei doi copii au avut timp limitat la ecrane: desene sau jocuri, 20 de minute pe zi. De foarte puține ori a fost încălcată regula aceasta. Ne-am ținut de ea, mai ales că Tobias stătea 2-3 ore pe zi la școala online, iar Simon, în unele zile, câte 40-60 de minute la grădinița online. Mi s-a părut suficient pentru ei. Asta a presupus multă joacă și socializare între ei, bineînțeles, cu certurile aferente, pe care de multe ori și le rezolvau singuri. Evident, ai nevoie de nervi tari ca să reziști crizelor. Interveneam doar la nevoie. Observ, totuși, că se ceartă din ce în ce mai puțin. Mult timp petrecut cu ei, jucându-ne, gătind împreună, chiar dacă petreceam timp cu ei și înainte.

· Peste vară am profitat și am ieșit mult afară, în natură, în aer liber, chiar și cu alte câteva familii. Un cerc restrâns de câteva familii, cu riscurile aferente, dar am considerat că avem nevoie de timpul acela și cu alți oameni.

· În toamnă-iarnă, când s-au reluat activitățile, copiii au mers la pian, schi, au avut parte de socializare cu câțiva copii, cu instructorul.

· Avem o familie vecină cu care ne-am văzut în toată această perioadă și copiii, mai ales, au interacționat mult.

· Soțul meu a avut o formă ușoară de COVID și am stat două săptămâni acasă, în izolare.

Ce am învățat și am luat cu mine: ai nevoie de timp pentru tine, ca om, indiferent că ești mamă/ tată/ că stă casa să explodeze de la atâtea vase sau rufe. Aici e nevoie să facem un switch mental. Să ne acordam acel timp, pentru că îl merităm, ne ajută în relația cu noi, dar și cu ceilalți, pentru că numai noi putem să ni-l acordăm. Decât să fii iritat/ă toată ziua, ia-ți timpul acela de care ai nevoie pentru o pasiune, pentru un pahar cu vin, pentru o discuție la telefon cu prietena sau mama, 20-30 de minute de mișcare, orice te face să fii bine cu tine. Pentru că de aici construiești altfel, te încarci și ai energie pentru job, familie, pentru crizele copiilor.

Deși la început urmăream cifrele, citeam mult pe subiect, după un timp nu am mai citit nimic legat de virus, de evoluție. Nu am vrut să mă mai încarc, erau lucruri care nu țineau de mine și care mă acaparau cu totul. Oricum, continuăm să discutăm cu toată lumea despre virus, discuția ajunge cumva la el.

Când vorbim de educație și viitor, nu putem omite să vorbim despre incluziune socială, un capitol la care România nu stă deloc strălucit: copii care nu au șanse egale la o educație de calitate. Am vrut și noi să contribuim la schimbarea acestei stări de fapt și am avut anul trecut proiectul Școala din Valiză alături de Fundația Vodafone, în care am acordat cursuri de digitalizare copiilor din comunități sărace. Știm că doar schimbarea sistemică ar asigura progresul social, și totuși, cum putem să contribuim în viața de zi cu zi la această schimbare, în 2021, noi, împreună cu copiii noștri?

Organizațiile non-guvernamentale fac partea lor de treabă, dar este nevoie de schimbări majore ale sistemului de educație și de un obiectiv clar în acest domeniu, de gândire pe termen lung, lucrurile acestea sunt decise la nivel politic. Așa că e nevoie de lobby pentru aceste schimbări. Noi, ca Fundație, avem programe prin care susținem educația, cum ar fi Fondul Știintescu și Fondul pentru un viitor mai bun în comunități. Implicarea partenerilor corporate este esențială și cred că mulți își redirecționează acum atenția către educație.

La nivel de individ, ce cred eu că putem să facem, este să contribuim lunar, într-un mod recurent, pentru a susține astfel de programe. Sau mai putem face ceva. De exemplu, alături de 2-3 familii sau prietene, mi-aș dori să găsesc și să susțin o familie sau o mamă pe termen mai lung, nu numai punctual. Am reușit, de exemplu, de Crăciun, să facem cadouri pentru șapte mame și copiii lor, alături de un grup de mămici și prietene de la grădinița copilului meu. Dar îmi doresc să fac mai mult.

Cred că a ajuta pe cineva, a avea impact în viața lui, înseamnă să te deschizi și să oferi, să ajuți pe termen mai lung. Copiii aceia merită o șansă, iar ai noștri merită să se deschidă, să învețe să ajute, să ofere, pentru că noi le suntem model.

Pandemia a arătat că, de fapt, ne plac comunitățile, vrem să facem Bine și să fim parte dintr-o schimbare pozitivă.

Urmărește-ne pe pagina de Facebook Logiscool România și rămâi la curent cu evenimentele pe care le organizăm.

Blog