Ce limbaje de programare pot învăța copiii

Ce limbaje de programare sunt cele mai potrivite pentru copii?

Nu e niciun secret faptul că tehnologia devine mai prezentă în viețile noastre, pe zi ce trece, și cu atât mai mult în viața copiilor noștri.

Deși în România programarea este introdusă în școli începând de la liceu, multe alte țări, cum sunt Belgia, Estonia, Finlanda, Franța, Marea Britanie, Portugalia, Polonia, Spania și Slovacia ne-au arătat că unul din cele mai bune momente pentru a învăța programare pentru un copil este chiar din ciclul primar, când aceștia sunt foarte receptivi și pot deja să dobândească abilitățile necesare programării sau roboticii.

Dacă nu știi însă cum să începeți noua aventură în lumea programării, află că există o mulțime de limbaje de programare care au fost special adaptate pentru copii, în funcție de nivelul lor de cunoștințe și de vârstă.

Rămâi cu Logiscool și află cu ce limbaje de programare pot începe copiii, care sunt cele mai potrivite în funcție de vârstă, cât și ce programe și aplicații pot fi create cu ajutorul lor: 

Scoolcode

Computerele, tabletele și telefoanele sunt deja prezențe obișnuite în viețile copiilor, dar de cele mai multe ori ei le folosesc doar ca utilizatori pasivi.

Cu ajutorul platformei Scoolcode, dezvoltată chiar la Logiscool,  ne-am propus să schimbăm asta  și să transformăm orice copil care are cel puțin 7 ani într-un creator digital de jocuri și aplicații, versus a rămâne la stadiul de utilizator.  

Scoolcode face asta datorită predării principiilor  și bazelor programării în cadrul cursurilor noastre, la Logiscool, care sunt acum disponibile și în format online LIVE,  pe Microsoft Teams.

Iată un video în care poți vedea exact cum programează elevii Logiscool în Scoolcode.

Modul de programare oferă o senzație rapidă de avansare și succes, poți crea jocuri, animații (și multe altele!) și este potrivită atât pentru copii, cât și pentru adolescenți.

 

limbaje de programare pentru copii

 

La începutul oricărui curs de programare copiii vor învăța bazele de utilizare a calculatoarelor și vor fi introduși treptat în domeniul IT, pentru ca mai apoi să treacă la programarea propriu-zisă. Pe toată perioada cursurilor, elevii sunt ghidați de instructori, în grupuri restrânse de maxim 6-8 participanți, online. Elevii au acces la ecranul instructorului și invers, pentru explicații și ghidaj în proiecte în timp real

Copiii au acces la platforma Scoolcode atât la cursurile LIVE, cat și la înregistrări,  putând astfel să revadă orice curs pentru a exersa în plus, singuri, dacă simt nevoia. Exista lecții video și quiz-uri disponibile după sesiunile LIVE pentru aprofundarea și fixarea noțiunilor.

Scoolcode este o platformă care îi ajută pe copii să învețe programare în mai multe limbi, inclusiv în română, iar copiii sunt ghidați pe durata întregului proces de către instructori specializați în domeniu. 

Iată doar o parte din ce vizualizează elevii în Scoolcode în prima etapa (clasele I, a II-a și a III-a):

 

limbaje de programare pentru copii

 

Platform este concepută  pentru mai multe grupuri de vârstă avand versiuni mai avansate pe măsură ce  copiii avansează în cunoștințe. Elevii (sau scoolerii, cum ne place să ne numim la Logiscool) pot învăța să construiască aplicații mai dificile și jocuri cu un grad de complexitate mai mare, pe măsură ce avansează.  

Fiecare etapă  are o parte vizuală, prin intermediul elementelor BLOX. Astfel, copiii pot  crea jocuri doar cu ajutorul blocurilor, pe care le trag din partea meniului în partea  în care este scris efectiv codul. 

Pentru a ajunge în etape mai avansate , copiii trebuie să fi trecut prin etapa anterioară, sau să fie deja familiarizați cu conceptele din domeniul programării. Pe măsură ce copiii progresează, tot mai multe module devin disponibile, la fel de ușor de parcurs la nivel vizual. 

 

limbaje de programare pentru copii

 

Dacă la celelalte grupe de vârste limbajul de programare se baza aproape exclusiv pe blocuri și de sistemul drag-and-drop, elevii între 13 și 15 ani pot să creeze aplicații cu o autonomie mai mare și cu un grad de complexitate sporit.

Logiscool face trecerea de la BLOX la modul MIX, cu mai mult accent pe programarea bazată pe text decât în etapele anterioare.

 

limbaje de programare pentru copii

 

Pentru copiii “digital natives”, pentru cei care au trecut deja prin celelalte etape sau care au mai mult de 16 ani, Scoolcode are disponibilă o versiune bazată exclusiv pe text, aceasta fiind etapa în care elevii vor pune în practică toate cunoștințele acumulate.  

Datorită cursurilor orientate pe practică, elevii finalizează fiecare lecție cu succes și reușesc să creeze propriul joc pe calculator în lecțiile disponibile în online. Având în vedere că elevii pot accesa de oriunde platforma, pașii către perfecționare sunt mult mai ușor de făcut.

 

limbaje de programare pentru copii

 

Ce facem la o sesiune demonstrativă gratuită?

 

  • Elevii vor experimenta o lecție Logiscool LIVE! Fiecare elev va programa propriul joc, alături de instructorii noștri și de alți colegi de vârste apropiate
  • Părinții vor primi informații legate de modul de predare, curricula și platforma de predare Logiscool
  • Ne vom cunoaște și vom discuta de ce este importantă programarea și de ce sunt atât de îndrăgite cursurile Logiscool

 Înscrie-te Gratuit la o sesiune DEMO a cursului de programare Logiscool LIVE!

Înscrie-te AICI pentru cursurile pentru copii până în 14 ani,

  sau AICI pentru cursul pentru adolescenți pană în 17 ani

 

Scratch

Dezvoltat pentru copiii cu vârste între 8 și 16 ani, Scratch este un limbaj de programare educațional ce a fost creat în cadrul prestigiosului Institut de Tehnologie din Massachusetts (MIT). Platforma Scratch este ușor de folosit deoarece are o interfață vizuală intuitivă care îi ajută la orice pas pe cei care o folosesc.  

Scratch a fost conceput pentru a simplifica procesul de creare a animațiilor, jocurilor și poveștilor interactive, astfel încât oricine să poată duce task-ul la bun sfârșit. Cei mici se simt designeri reali și chiar și novicii pot crea jocuri simple, complet personalizate, în doar câteva minute. De-a lungul timpului Scratch a dezvoltat o comunitate solidă la nivel internațional, formată din peste 15 milioane de utilizatori din toate colțurile lumii.

 

limbaje de programare pentru copii

 

Blockly

Blockly este un limbaj de programare extrem de vizual, conceput de Google. Conceptul este similar lui Scratch deoarece folosește blocuri pentru a ajuta copiii să creeze coduri. Singura diferență între cele două constă în faptul că Blockly este de fapt o combinație între mai multe limbaje de programare preexistente.  

Acest limbaj este conceput pentru copiii de peste 8 ani care doresc să învețe să programeze acasă sau la școală, totul în propriile browsere. Blockly vine cu o "bibliotecă JavaScript", care servește practic ca o locație centralizată unde limbajele pre-scrise (cum ar fi JavaScript, Python, PHP, Lua și Dark) pot fi găsite și accesate cu ușurință.

Limbajul este potrivit pentru copii și este simplu de folosit. Utilizatorii iau blocurile din cutia de instrumente (unul câte unul) și le aranjează în secvențe până când rezolvă problema. Odată terminată, programul rulează o verificare, se uită la ceea ce s-a făcut și, dacă soluția nu este corectă, se întoarce și analizează din nou codul până când găsește o eroare.

 

limbaje de programare pentru copii

 

Alice

Alice este o platformă 3D special concepută pentru a preda conceptele cu ajutorul obiectelor. Aceasta utilizează abordarea familiară a blocurilor astfel încât să le permită copiilor să creeze jocuri sau animații prin programarea mișcării camerelor, a modelelor 3D și a scenelor. Interfața drag-and-drop și butonul facil de redare face ca Alice să fie mai ușor de folosit decât Scratch.

Metodele prin care Alice învață cursanții pot fi ulterior aplicate pentru trecerea de la o interfață extrem de vizuală, la un limbaj standard de programare. Alice este dezvoltat de Universitatea americană Carnegie-Melon.

 

limbaje de programare pentru copii

 

Python

Python este un limbaj de programare care, spre deosebire de celelalte menționate, folosește textul pentru a crea aplicații sau jocuri. Sintaxa este la un nivel accesibil astfel încât copiii de 10 ani să se poată descurca să programeze.  

Acest limbaj este o alegere bună pentru introducerea în bazele programării deoarece insistă asupra folosirii unor scheme de coduri bune. De asemenea, utilizatorii au acces la suport online și la „bibliotecile proprii”. Mai mult, Python poate fi o alegere excelentă pentru un punct de start pentru învățarea unor limbaje mult mai complexe în viitor.

 

 

limbaje de programare pentru copii

 

C# (Unity)

Unity, deseori numit și C#, este o platformă destul de populară care îi învață pe copii să codeze în timp ce creează jocuri la calitate profesională. Unity este o aplicație închisă, bazată pe platforme proprii, care le permite utilizatorilor să „se joace” cu obiectele 3D și să le adauge diverse elemente. Scripturile pot fi scris în C#, un limbaj similar cu Java.

Unity are o versiune gratuită, accesibilă tuturor indiferent de locație. Utilizatorii pot găsi o mulțime de tutoriale gratuite și lecții care sunt utile să îi învețe cum să importe, să evalueze și să gestioneze resursele de joc pentru a crea ceea ce vor.  

 

limbaje de programare pentru copii

 

Lua (Roblox)

Lua este un limbaj de programare perfect pentru introducerea copiilor în codificarea bazată pe text. Se folosește cu ușurință și poate fi încorporat rapid în aplicații. Prin intermediul Lua sunt introduse concepte simple care pot fi folosite în mod eficient pentru crearea jocurilor.

Este ușor de învățat, de utilizat și de încorporat în aplicații. Mai mult, Lua este un limbaj de programare, gratuit, elegant, puternic, portabil, încorporabil și ușor pentru începuturile programării. Lua este similar cu Python în modul în care elimină o serie de probleme de sintaxă care fac codarea dificilă pentru copii. 

 

 

limbaje de programare pentru copii

 

JavaScript

JavaScript este o alegere excelentă pentru copii deoarece aproape totul rulează acum pe baza acestui limbaj de programare. Google Chrome, Mozilla Firefox, Internet Explorer - toate aceste browsere utilizează JavaScript. Copiii care învață acest limbaj, vor ști cum să transforme documentele web simple în aplicații interactive și jocuri uimitoare.

Acest limbaj este recomandat copiilor de peste 10 ani, poate chiar mai mari, care au experiență și în alte limbaje de programare. JavaScript nu se oprește doar la crearea de pagini web, ci poate fi rulat și pe servere web pentru a crea site-uri complet noi sau se poate utiliza pentru a controla anumite tipuri de hardware, cum ar fi roboții.

JavaScript este un limbaj puternic, cu multe elemente. Cele mai importante lucruri de învățat la început sunt valorile, tabelele, funcțiile și parametrii, înainte de expunerea propriu-zisă la limbajul de codare.

 

 

limbaje de programare pentru copii

 

Copiii pot învăța limbaje de programare și prin intermediul jocurilor

O altă modalitate prin care programarea poate fi abordată este cu ajutorul jocurilor sau al roboților. Dacă te gândești la metode interactive care să presupună atât folosirea unor limbaje de programare, cât și creativitatea copilului și aplicarea unor noțiuni din fizică sau matematică, te poți orienta către jocuri - iată câteva din cele mai populare:

Crearea și programarea roboților LEGO Mindstorm EV3

Robotica este o industrie cu un ritm de dezvoltare foarte rapid și o găsim aproape peste tot în jurul nostru. La Logiscool, copiii se pot familiariza cu acest domeniu construind și programând roboții LEGO Mindstorms EV3.

Creativitatea și abilitățile de rezolvare a problemelor se vor dezvolta în mod natural. Cât timp lucrează cu roboții, elevii vor învăța bazele programării prin metode practice, folosind limbajul de programare vizual, dezvoltat de către LEGO. Această metodă este mai potrivită copiilor cu vârste între 9 - 18 ani.

 

limbaje de programare pentru copii

 

CodeMonkey

CodeMonkey este un joc prin care copiii pot învăța să codeze folosind limbajul CoffeeScript astfel încât aceștia pot construi propriile jocuri în HTML5. Acesta este special conceput pentru copii și dispune de o platformă dedicată.

Jocul promovează dezvoltarea abilităților de rezolvare a problemelor, planificare, precum și gândirea geometrică și matematică.

Acesta poate fi jucat și individual, dar multe școli preferă să îl predea elevilor ca activitate extra-curriculară.  

 

limbaje de programare pentru copii

 

Code Hunt

Jocul Code Hunt este ca un fel de puzzle online. Utilizatorii învață programarea într-un mod foarte interesant: identifică diverse fragmente de cod, le analizează și pot ajunge să modifice codul pentru ca fragmentele să se potrivească, până ajung la varianta de cod care funcționează.

 

limbaje de programare pentru copii

 

CĂRȚI PENTRU COPIII DE ÎNVĂȚARE A LIMBAJELOR DE PROGRAMARE

Învățarea unuia sau a mai multor limbaje de programare poate fi un proces de lungă durată. Tocmai de aceea, este bine să fie folosite cât mai multe resurse ajutătoare pentru ca un copil să poată învăța temeinic.

Iată o listă a celor mai utile cărți de programare pentru copiii pentru a te ajuta să iei decizia în mod informat.

Construiește-ți propriul site web

Scrisă (în mare parte) ca benzi desenate, această carte îți arată cum să creezi site-uri web cu software-ul de publicare WordPress, precum și cu HTML și CSS.

Modul în care este concepută face tema mult mai puțin intimidantă decât majoritatea cărților tehnice. Cu ajutorul acesteia copiii și adolescenții pot lucra în propriul ritm fără să piardă din calitate.  

 

limbaje de programare pentru copii

 

Python pentru copii

De ce gorilele au nări mari? Această carte vă oferă răspunsul pe măsură ce îl învață pe Python într-un mod prietenos.

Cartea este scrisă într-o manieră care combină nivelul scăzut de complexitate cu cel crescut. Poți găsi o mulțime de exemple și detalii despre modul de lucru cu multe module utile ale Python, inclusiv module pentru a crea jocuri.

 

limbaje de programare pentru copii

 

Află cum să programezi cu Scratch

Indiferent dacă copilul tău e familiarizat sau nu cu limbajul Scratch, această carte se va dovedi utilă în noțiunile introductive precum fundaluri, decoruri, scripturi și alte detalii de bază.

Fie că sunt familiarizați sau nu cu Scratch, copiii vor găsi utilă această carte. Există o mulțime de lucruri introductive despre fundaluri, blocuri, scripturi și alte detalii de bază. Dar există și o mulțime de instrucțiuni despre cum să adauge sunet, să creeze jocuri și să folosească structuri de control ale fluxului pentru a lua decizii.

Deși nu există o formulă sigură pentru a învăța limbajele de programare, o abordare cu care copilul tău nu va da greș va fi aceea de a combina cursurile cu cărțile.

 

limbaje de programare pentru copii

 

În concluzie

Programarea este un proces de lungă durată, dar cu voință și perseverență orice copil poate să învețe să codeze fără a avea cunoștințe preliminare și fără a avea înclinații tehnice sau “a fi bun la mate”.

Viitorul este cu siguranță unul digital, iar multe dintre abilitățile pe care copiii încep să le deprindă încă de pe acum se vor dovedi extrem de folositoare mai târziu. Dacă vrei să investești în viitorul copilului tău, pune învățarea limbajelor de programare pe lista voastră de priorități.

Dacă încă nu te-ai decis de unde să începi, înscrie-te la un curs demonstrativ Logiscool LIVE! Peste 200 de instructori din cele 35 școli Logiscool din România te așteaptă la cursuri LIVE interactive de programare!

 

Înscrie-te aici pentru cursurile pentru copii până în 14 ani

sau aici pentru cursul pentru adolescenți pană în 17 ani!

#StămAcasă și #Codăm!

 

Acțiune