Școala online și emoțiile copiilor - Psiholog Corina Dobre

Educaţie
27 sept. 2020

Școala online și emoțiile copiilor

Psihoterapeut Corina Dobre

 

A merge la școală și aavea emoții” pentru cei mai mulți copii, din păcate, sunt două chestiuni care se subînțeleg - cum o să mă descurc dacă mă ascultă? Oare am învățat suficient? Vor râde copiii de mine dacă spun o prostie? Oare voi avea prieteni? Toate aceste griji ne sunt și nouă, adulților, familiare de pe vremea anilor noștri de școală. Din martie încoace însă, lucrurile au luat o direcție mai specială. Orele de școală s-au transformat într-un mod la care nu ne-am fi gândit doar cu puțin timp în urmă. Nu este un secret că pentru copii digitalizarea este a doua natură, iar pentru unii dintre profesorii și învățătorii lor lucrurile nu au fost însă atât de simple. Și de aici ar putea să apară ceva probleme: cum se dezvoltă relația cu profesorul atunci când apare distanța fizică și suntem niște pătrățele pe Zoom sau Google Classroom? 

 

Copiii, mai ales cei mai mici, dar nu este de neglijat la nicio vârstă, au nevoie să fie validați și acceptați de către profesor, își caută modele și mentori, iar predarea online ar putea cu ușurință să crească distanța emoțională dintre ei. Neliniștea pentru cei deja anxioși devine și mai apăsătoare dacă se amplifică această lipsă de validare și conectare emoțională din partea profesorilor -  „Mă bucur să te văd!”,  „Sunt aici când ai nevoie de suport!” 

 

Ce pot face ca părinte? 

 

Primul și cel mai important lucru este să fiu atent la ceea ce trăiește copilul meu. Iar cel mai la îndemână lucru, pentru că și noi părinții putem fi copleșiți peste zi de sarcini și de treburi mai mari sau mai mici, este să avem o rutină de familie de seară - masa în familie, unde ne întâlnim să povestim ce s-a întâmplat peste zi:  „Ce a fost bun astăzi?”,  „Ce a fost greu?”, Pentru ce sunt recunoscător?”. Este important să rămân curios, indiferent ce îmi povestește copilul meu. Înainte de a-i da sfaturi sau soluții este înțelept să mă întreb:  oare am înțeles ce a trăit și cum s-a simțit? Chiar dacă stăm cu toții acasă și ne lovim peste zi unii de alții prin bucătărie sau sufragerie, nu neglijați timpul dedicat pentru a fi în mod real împreună. Și, dacă îi sunt alături, pot să aflu dacă simte că a crescut distanța dintre el și profesor, iar acest lucru îi afectează relația cu școala și cu învățatul. Și, mergând mai departe, pot să aflu și rădăcinile acestei probleme - poate îi este greu să întrebe sau să răspundă online, poate are un disconfort când se vede pe ecran (câți nu avem), poate pur și simplu statul în fața ecranului devine la un moment dat plictisitor și asta îl demotivează. Împreună cu el, pot găsi mici soluții să îmbunătățească situația. Și, nu uitați, prima întrebare este: ce soluții vezi tu?”. Iar dacă răspunsul este nu știu, eu, părintele, sunt și creativ și curios:  „Ce sfat ai putea să îi dea prietenei tale dacă ar avea această problemă?”Dacă ai avea bagheta magică - câți nu ne-am dori să o avem- ce soluție ai găsi?”  „Cum m-ai văzut pe mine că am rezolvat chestii similare?” Și tot așa, ideile de soluții vin și de la copil și împreună le modelăm. Îl învăț cum să aibă grijă de el, în limitele puterilor și înțelegerii lui. 

 

Dar ce facem când anxietatea, neliniștea copilului este copleșitoare pentru noi părinții?  „Nu am înțeles nimic din lecția trimisă de profa de chimie. O să iau sigur o notă mică. Dezastru!!” sauNu înțeleg nimic din ce ne predă doamna online! Nu știu ce să mă fac!”.

 

Și eu, părintele, simt cum mi se strânge un ghem în stomac. Dacă sunt atent la ce îmi trece prin cap, discursul minții mele ar putea fi cam așa:Niciodată nu se descurcă singur!”,  „Of, nu am soluții să îl ajut”,  „Ar trebui să îi găsesc meditator și la chimie? Când să mai facă și la chimie pregătire?”,De ce nu poate să fie mai simplu cu școala asta?”  „Nu am făcut destul!!”  „Nu mai pot să fac mai mult” - gânduri de îngrijorare, care de fapt mă îndepărtează de copilul meu și de nevoile lui. 

 

Și ce pot face ca părinte să îl ajut când pare că lucrurile îi scapă de sub control, fie că sunt legate de școala online, fie de cea tradițională? 

 

V-aș întreba mai întâi de unde vă sunt cunoscute toate aceste senzații, ale voastre, ale părintelui - de copleșire, de prea mult, de niciodată suficient? În ce măsură au legătură cu anii voștri de școală? Și cum vă puteți regla și împăca cu trecutul anxios și să vă aduceți într-un prezent de adult, cu resurse și cu mult mai multă putere? Odată ce înțelegeți că neliniștea este a voastră și despre voi, vă puteți întoarce spre copil și îl puteți vedea cu nevoile lui. Și ar putea fi nevoi emoționale - să identifice ce simte și să fie în siguranță alături de voi cu toate emoțiile oricât de intense ar fi ele - neliniștea lui să nu fie inundată de furia sau neliniștea părintelui, tristețea lui să aibă loc în discuții și să fie firească. 

 

Sau, pur și simplu, poate are nevoie să își dezvolte anumite abilități - să își crească timpul de concentrare sau -poate- să învețe cum să răspundă in online atunci când are ceva de spus, să își ia notițe sau cum să prioritizeze temele și joaca. Ce este important de reținut:  pot să îmi cunosc copilul, să îl înțeleg, să îl ajut cu ceea ce are el nevoie dacă mă cunosc pe mine și îmi asum rezolvarea propriului meu disconfort emoțional. 

 

Dacă simțiți că ceea ce trăiește copilul vostru este însă de negestionat - neliniște, lipsă de concentrare, poate opoziționism intens legat de teme și de participare la școală, nu ezitați să cereți opinia unui psiholog, mai întâi pentru a vedea un tablou mai larg și, de ce nu, pentru o intervenție mai punctuală. 

 

Pentru că trăim timpuri ciudate, pe care însă nicicum nu le putem schimba, putem să alegem să ne creștem resursele de adaptare și să ieșim mai înțelepți din toate acestea, să ne creștem reziliența sau, dimpotrivă, să rămânem frustrați și copleșiti. 

 

Învățând să acceptăm contextul actual -  masca, predarea online, impredictibilitatea legată de lunile viitoare, și mai apoi rămânând curioși și deschiși cu ceea ce trăim noi ca părinți și cu copiii noștri, vom reuși cu siguranță să aducem cu bine corabia la mal. 

 

Mult succes tuturor copiilor și căldură, deschidere și înțelepciune părinților lor!

 

Corina Dobre este psihoterapeut cognitiv comportamental și oferă servicii atât în terapia individuală, pentru adulți, adolescenți și copii, cât și în terapia de cuplu. A creat recent un program despre puterea rezilientei.