AI, tehnologie creativă și programare pentru copii
Noutăți
Activități valoroase
Echilibrează timpul petrecut în fața ecranului cu dezvoltarea abilităților digitale esențiale!

Începeți devreme, pentru un viitor de succes!
Copilul tău este pe primul loc!

Introducere

Logiscool Cluj-Dorobanților și-a deschis ușile în septembrie 2018 și este printre primele școli Logiscool deschise in România. Încă de la început copiii clujeni și-au arătat interesul pentru cursurile noastre și am început primul semestru cu un număr mare de elevi.
Astăzi avem o pondere mare de elevi care urmează cursurile noastre încă de când am deschis școala, iar progresul lor ne motiveză să înbunătățim constant calitatea cursurilor noastre.
Echipa Logiscool Cluj este o echipă tânără, motivată și dornică să îndrume copiii in lumea tehnologiei. Motivația noastră se datorează elevilor curioși și dornici să acumuleze cât mai multe cunoștinte necesare pe viitor, și binneînțeles atmosferei plăcute creată în timpul orelor și în pauze.
Putem vedea atât de multe lucruri care demonstrează că suntem pe drumul cel bun:
Am avut peste 2500 de elevi fericiți care s-au alăturat cursurilor, taberelor, atelierelor și multor alte programe și evenimente și au învățat cu noi ani de zile.
Am avut zeci de tabere pentru copii cu interese diferite de la producția video la robotică.
De ceea ce suntem foarte mândri este comunitatea noastră din Cluj. Elevii Logiscool învață împreună, se distrează împreună și se joacă împreună cu prieteni cu interese similare, fie în format fizic la Logiscool, fie virtual pe MyLogiscool.

Sunt Dragoș și parcursul meu la Logiscool a început din poziția de trainer, rol care mi-a oferit șansa să descopăr direct energia și potențialul copiilor de toate vârstele. Am avut ocazia să văd cu ochii mei cum învață lucruri noi, cum își dezvoltă gândirea logică și creativitatea și, cel mai important, cum capătă încredere în propriile forțe cu fiecare proiect finalizat.
Pentru mine, cea mai mare bucurie a fost să îi văd venind la cursuri cu entuziasm și plecând cu zâmbetul pe buze, mândri de ceea ce au reușit să creeze. Cred cu tărie că atunci când învățarea se îmbină cu pasiunea și cu un mediu prietenos, rezultatele apar natural, iar copiii își descoperă cu adevărat potențialul.
Astăzi, din rolul de coordonator al sediului din Mănăștur, îmi doresc să construim împreună un spațiu în care fiecare copil să se simtă încurajat să exploreze, să pună întrebări și să își depășească limitele. Alături de echipa noastră de traineri, mă asigur că experiența fiecărui elev este una pozitivă, interactivă și adaptată nevoilor sale, astfel încât tehnologia și programarea să devină nu doar competențe utile, ci și o sursă de bucurie și inspirație.
Hartă
Vrei să fii la curent cu programele noastre de educație digitală? Abonează-te la newsletter!
Abonează-te la newsletter și fii la curent cu informațiile despre programele noastre!